Tamara a venit pe lume la 20 iunie 1959, în satul Cârnățenii Noi, ca o lumină în casa lui Artimon și a Anastasiei Lozan. Primul lor copil, rod al unei familii gospodare și unite, a crescut într-un cuib plin de dragoste, hărnicie și credință, alături de un frate și trei surori. Atmosfera caldă a căminului părintesc i-a modelat sufletul blând și inima plină de bunătate.
A învățat cu sârguință în satul natal, iar străduința i-a fost încununată cu medalie roșie la absolvire – un semn timpuriu al înțelepciunii, seriozității și dăruirii ce aveau să o însoțească întreaga viață.
La vârsta de 20 de ani, Tamara și-a unit destinul cu al lui Timofei Ermurachii în satul vecin, Sălcuța, unde au ridicat împreună un cămin trainic, cu temelii așezate în dragoste, credință și respect. Dorul de cunoaștere a îndemnat-o să-și continue studiile la Universitatea Pedagogică, de unde a ieșit în lume cu misiunea nobilă de învățătoare.
Mulți ani, Tamara a slujit cu devotament școala din Sălcuța, fiind pentru sute de copii nu doar dascăl, ci și al doilea părinte. Cu răbdare, blândețe și har, a sădit în sufletele lor dragostea de carte și de oameni, lăsând în urmă o amprentă adâncă, de neșters.
În familie, a fost binecuvântată cu două fiice iubite, cărora le-a fost mamă, prietenă, sfătuitoare și sprijin neclintit. Mai târziu, s-a dovedit a fi și o bunică neasemuit de iubitoare, pentru care fiecare clipă petrecută cu nepoții era o sărbătoare a inimii.
În anii din urmă, purtată de dorința de a-și sprijini și mai mult copiii și nepoții, Tamara a plecat la muncă în Italia. Departe de casă, dar niciodată departe sufletește de cei dragi, a dus în inimă chipurile lor și dragostea care nu cunoaște hotare. Toată osteneala ei a fost o jertfă tăcută, născută din iubire fără margini.
În ziua de 8 mai 2020, Dumnezeu a chemat-o la El, în lumina și liniștea Împărăției Sale. A lăsat în urmă un gol adânc, o durere pe care doar credința o poate îmblânzi. Dar dragostea pe care a dăruit-o continuă să trăiască în cei rămași, ca o candelă aprinsă ce nu se va stinge niciodată.
„Dragostea unei mame nu piere; ea se mută doar în cer, rămânând pentru totdeauna în inimile celor pe care i-a iubit.”
Veșnica ei pomenire!