Tamara Ermurachii (născută Lozan)

Tamara a venit pe lume la 20 iunie 1959, în satul Cârnățenii Noi, ca o lumină în casa lui Artimon și a Anastasiei Lozan. Primul lor copil, rod al unei familii gospodare și unite, a crescut într-un cuib plin de dragoste, hărnicie și credință, alături de un frate și trei surori. Atmosfera caldă a căminului părintesc i-a modelat sufletul blând și inima plină de bunătate.

A învățat cu sârguință în satul natal, iar străduința i-a fost încununată cu medalie roșie la absolvire – un semn timpuriu al înțelepciunii, seriozității și dăruirii ce aveau să o însoțească întreaga viață.

La vârsta de 20 de ani, Tamara și-a unit destinul cu al lui Timofei Ermurachii în satul vecin, Sălcuța, unde au ridicat împreună un cămin trainic, cu temelii așezate în dragoste, credință și respect. Dorul de cunoaștere a îndemnat-o să-și continue studiile la Universitatea Pedagogică, de unde a ieșit în lume cu misiunea nobilă de învățătoare.

O inimă care a luminat generații

Mulți ani, Tamara a slujit cu devotament școala din Sălcuța, fiind pentru sute de copii nu doar dascăl, ci și al doilea părinte. Cu răbdare, blândețe și har, a sădit în sufletele lor dragostea de carte și de oameni, lăsând în urmă o împrentă adâncă, de neșters.

În familie, a fost binecuvântată cu două fiice iubite, cărora le-a fost mamă, prietenă, sfătuitoare și sprijin neclintit. Mai târziu, s-a dovedit a fi și o bunică neasemuit de iubitoare, pentru care fiecare clipă petrecută cu nepoții era o sărbătoare a inimii.

O jertfă din dragoste

În anii din urmă, purtată de dorința de a-și sprijini și mai mult copiii și nepoții, Tamara a plecat la muncă în Italia. Departe de casă, dar niciodată departe sufletește de cei dragi, a dus în inimă chipurile lor și dragostea care nu cunoaște hotare. Toată osteneala ei a fost o jertfă tăcută, născută din iubire fără margini.

Întru veșnică pomenire

În ziua de 8 mai 2020, Dumnezeu a chemat-o la El, în lumina și liniștea Împărăției Sale. A lăsat în urmă un gol adânc, o durere pe care doar credința o poate îmblânzi. Dar dragostea pe care a dăruit-o continuă să trăiască în cei rămași, ca o candelă aprinsă ce nu se va stinge niciodată.

Tamara trăiește prin fiecare gest de bunătate al copiilor și nepoților ei, prin amintirile care încălzește inimile și prin exemplul ei de jertfă, răbdare și lumină.

„Dragostea unei mame nu piere; ea se mută doar în cer, rămânând pentru totdeauna în inimile celor pe care i-a iubit.”

Veșnica ei pomenire!